Aprilie, ultima zi
Stă să plouă. Doar stă. Az ’noapte s-au miluit de noi și au căzut cinci, șase picături de au udat pământul. Doar l-au stropit, așa cum stropeam odinioară bătătura, sâmbătă seara, ca s-o măturăm a doua zi. Vremea asta era bună de prepus porumbul în cuiburile-n care scormoneau ciorile și le lăsau pustii. N-aveam pământ mult, era dat la ceapeu, și pe cel care- l aveam îl însămânțam cu porumb. De fiert, de-o mămăligă, pentru orătănii, de când îl însămânța, mamaie stătea cu ochii pe ogor ca pe un copil. Agăța pe câte-un par cu brațe o cămașă veche, deasupra cu o căciulă de blană roasă de molii, dar ciorile știau că e doar o sperietoare. Poate dacă i-ar fi pus basma, ciorile ar mai fi stat pe gânduri… Lua mamaie parul de lemn ce căpătase culoarea pământului uscat de secetă ,cu vârful ascuțit, dar bont, punea în poala șorțului boabe cam cât ar fi-ncăput în ciur și pleca-n grădină să pună iarăși un strop de viață în cuiburile goale ce se zăreau de-a lungul rândului abia mijit. Încălțată în