PIAZA BUNĂ

 Mă strecuram cu grijă de sub plapuma caldă, fără să-i trezesc pe frații mei, mă îmbrăcam fuga și ieșeam în gerul dimineții care mă saluta ciupindu-mi obrajii ușor. Țurțuri dezordonați, așezați într-o neorânduială firească, împodobeau streașina casei ale cărei geamuri mari erau zugrăvite cu flori mititele de gheață. Era ajunul Anului Nou si trebuia să fiu primul om care intra în casa bunicilor.

- Hai că tu ești piaza bună, zicea mamaie cu o seară înainte, tu să vii dimineață, prima să vii să vrăjești focu', să nu vie paguba de Jana căiar nu ne stau cloțele pe ouă și-nțarcă vaca repede ca acuț doi ani! Că io nu știu ce cată-n bătătura și-n casa omului dacă știe că e piază rea! Eeee,da' crez-că nu știe? Știe și numa de-afurisîtă vine cu noaptea-n cap! Să fie ea prima! Machea mă, unde mă duc io la oamini în casă cu noaptea-n cap?, se întreba mamaie de parcă ar fi fost Jana de la care ar fi așteptat un rșspuns. Da' tu să vii! Să treci pragu' cășii prima, că io mă scol de noapte și fac focu-n sobă să fie tăciunii aprinși! mă îndemna mamaie înainte de a mă duce la culcare sus, în casa mare, acolo unde dormeam cu frații și părinții mei.

Și așa era, se trezea mamaie dis de dimineață iar în vatra sobei găseam mulți tăciuni aprinși, mari și roșii. Și mie-mi plăcea să fac pe vrăjitoarea, o vrăjitoare copil fascinată de forma, culoarea și puterea jarului ce-mi dogorea fața și mă ademenea să-i dau porunci, având în loc de nuielușa magică un vătrai cu care-l scormoneam vrăjindu-l.

- Cât jar e în vatră, atăția oameni la masă! Cu astă poruncă era musai să încep. Cât jar e în vatră, atăția purcei să fete scroafa, cât jar e în vatră, atâția boboci să scoată gâsca, cât jar e în vatră, atâta lapte să dea vaca, cât jar e în vatră, atâția cartofi să facem, cât jar e în vatră.... Inventa mamaie tot felul de dorințe pe care mă punea să le repet cu voce tare înălțată către Cer, căci știa că de acolo ne vine ajutorul.

La sfârșit de tot, vrăjeam ultimii tăciuni aprinși cu ochii la sorcovă. Sorcova era cumpărată de tataie de la Craiova când fusese cu o legătură de mături să o vândă în târgu' de-afară. Când venise cu ea, o agățase deasupra tabloului plin cu poze de familie. Mă uitam la ea și știind din povești că o dorință se îndeplinește cu adevărat dacă nu o spui cu voce tare, vorbeam cu gândul meu.

- Cât jar e în vatră, atâția oameni să mă primească cu sorcova mâine dimineață, să umplu săculețul cu bani! Aveam un săculeț mic, mai mic decât cel în care strângeau banii stelarii în Ajunul Craciunului. Mi-l făcuse mama din nanghin roz, rest de la o față de pernă. Vreo doi poli de bani, monede, încăpeau în el. Nici nu-mi doream mai mult, erau fix pe măsura jarului vrăjit în gura sobei. Îmi doream mult să merg cu sorcova cea veselă. Cu câteva zile înainte de Anul Nou, stăteam mai mult în casă, să nu răcesc, să nu-mi curgă mucii în timp ce sorcoveam și să fiu nevoită să folosesc repede mâneca de la paltonul verde cu guler alb, rămas de la soră-mea. Sorcova era colorată în toate culorile, fiecare culoare arăta și mirosea într-un anume fel. Trandafirii erau din hârtie creponată roșie și miroseau un pic dulceag, lalelele erau din hârtie lucioasă galbenă, așezate pe mijloc și miroseau a unt-de-lemn iar niște flori albastre din hârtie ca cea în care ne îmbrăcam caietele, legate cu câte o sârmă lungă ce trebuia îndreptată după fiecare sorcoveală, semănau cu niște flori de nu-mă-uita și miroseau ca roua dimineața.

Cu sorcova plecam după ce ne ridica la grindă moșu Sandu, fratele tatii. Ne punea toporul sub picioare, pe cap ne așeza un covrig mare împletit plin cu bănuți înfipți în el și ne ridica sus, sus de tot, atât cît ar fi vrut el să creștem. După ce creșteam de trei ori în brațele lui vânjoase, ne pupa zgomotos pe obraji lăsându-ne urme umede ce miroseau toată dimineața a moșu Sandu.

- Hai să-ți facă tata safteaua! Aduna bănuții înșirați de-a lungul covrigului și îi băga în săcuțul de nanghin roz. Aaașa! Să-l umpli! Buzunare ai de rezervă? Ai!, se asigura moșu în cel mai serios mod că avem unde pune banii. Ieșeam pe ușă bucuroasă, bucurie ce se mai ducea până ajungeam la poartă unde mă frământa marea întrebare. Cu cine să-ncep, cine m-o primi să le fiu o piază buna?