MASA

- Rico, faci, fă, o mămăligă?, își întrebă bărbatul femeia ce stătea la soare, pe scara caldă ce urca în prispa casei celor doi.

- Fac, mă, fac!, răspunse femeia în timp ce rupea cu dinții ața cu care cârpea o pereche de pantaloni de-ai bărbatului. Unde-ai fi rupt ăi nădragi că cârpesc la ei de-un ceas..., continuă femeia ca pentru ea, ridicându-se de jos. Fă focu' și umple ceaunu' cu apă! Viu acuși, să pui acu' ăsta bine, că-ți intră-n cur dacă-l las așa..., zice sfătos Rica în timp ce înfige acul gros în perdeaua ce acoperea cele patru ochiuri de geam ale ușii de la intrarea în casă, ușă ce stătea deschisă acum, lăsând soarele să pătrundă în casă. Femeia se îndreptă de șale, icnind ușor de durere. O cam dureau șalele de câteva zile de când începuseră munca în grădină și puseseră cinci răzoare de ceapă și trei de usturoi. Ba mai puseseră și niște cuiburi de inima boului printre ele și altele de mazăre pe lângă gard. Îi plăcea mult de tot mazărea lui Dumitru, ''numai mazăre ar băga în el'', îl lăuda Rica pe la vecine când stăteau la poartă și se întrebau una pe alta ce mai gătesc.

- Dumitre, dă scăunelu' ăla-ncoa!, porunci femeia. Și suflă-n cocenii ăia că umpluși casa de fum!, continuă Rica să dea ordine în timp ce Dumitru, cu gura ca niște foale, se chinuia să sufle-n focul ce prindea puteri încălzind apa din ceaun.

Femeia se așeză pe scăunelul rotund, cu trei picioare, suficient de departe să nu fie arsă de flăcările ce pâlpâiau în vatra casei.

- Hai, dă sarea, că fierbe apa! Dă și mestecău', vezi că e aci, disupra pe corlată., continuă femeia cu ordinele în timp ce Dumitru făcea, în liniște, tot ce-i cerea consoarta. Dă și troaca cu mălai, pune-o ici, jos. Așa! Cu mâna dreaptă, femeia mânuia mestecăul și cu mâna stângă punea mălaiul, lăsat să se strecoare ușor printre degetele groase.Încet, încet, mămăliga se învârtoșa, obligând femeia să apuce mestecăul cu amăndouă mâinile pentru a putea mesteca mămăliga, fără a face cocoloașe. Ce stai, nu vezi că e gata, unde vrei s-o răstorn? Pune măsuța ici, lângă mine și dă-te la o parte!, se rățoiește femeia la Dumitru care lăsă din mână doi coceni pe care voia să-i zvârle în foc. Bărbatul așeză măsuța joasă lângă femeia care apucă de toartă ceaunul cu un colț al nelipsitului șorț pe care orice femeie îl purta pe dinainte. Femeia răsturnă o mămăligă aurie din care ieșeau aburi ce umplură odaia de miros ce aducea a porumb și toamnă. 

- Ete, dacă aveam niște lapte să fi pus la fiert în urma mămăligii...Da' n-avem, că ți-a fost lene să te duci să ceri la careva dintre vecini! Dacă m-aș fi dus io, era bine! Pune în tigaie niște jumări din garniță și dă două ouă să le bat aci. Și mai pune niște coceni pe foc!, continuă femeia pe același ton autoritar.

Docil, Dumitru face ce-i spune femeia. E femeia lui. " Așa, Rico, făcuși mămăliga din cur!" , gândește Dumitru, zâmbind. Chiar e femeia lui și o ia așa cum e. Dumitru nu are orgolii și mândrii neîntemeiate. Mămăliga e bună mâncată în liniște, în pace și bunăvoire.

Așa gândeau Dumitrii de odinioară. Se îngrijeau să aibă ce duce la moară.Grâu și porumb pentru o iarnă dacă aveau, slava era a Domnului. Și liniștea a omului.