Un Bâlci

       Bâlciurile copilăriei, ca toate ale primului anotimp ale existenței noastre, au, vrând-nevrând, un ludic al amintirilor. Subit, în joia a treia de după Paști, nici o zi mai devreme, nici o zi mai târziu, deveneam cei mai cuminți copii. În ziua aceea începea să se umple văzduhul de grozăvia ce urma să se întâmple peste două zile, Bâlciul Ploștii. Tiribombele venite în remorci, rulotele în care aveau casa cei care le mânuiau erau instalate și așezate așa încât să aibă loc și mesele prin fața  cărora treceam de cel puțin cincizeci de ori, cheltuind chivernisit bănuții primiți de acasă, bănuți pentru care debutau cele mai cuminți  trei zile din viața unui copil ce spera să-i fie răsplătită buna purtare. Odată instalate aceste tiribombe, primul lucru pe care-l făceau proprietarii lor era să umble la tihna văzduhului punând, fiecare la ringhișpilul său o boxă, două din care să răsune ce muzică-și dorea. Pe aceste ritmuri amestecate cu miros de mici, fetele mai mari, uitând cât de simandicoase își propuseseră să fie când au plecat de acasă, îmbrăcate cu rochia cea nouă de la Paști, se lăsau date și învârtite în tiribombe de flăcăi cu vanitățile în expansiune.           Nici nu știai pe ce să cheltui cei doi poli primiți de acasă, căci toate erau de preț. Halviță ce-ți lăsa în gură culori și gusturi inedite, turtă dulce în cele mai bizare forme și culori, ochelari din plastic prin care lumea se vedea neprihănită, inele cu pietricele de un roșu fermecat, brățări ce te ciupeau de mână, dar care meritau cazna de a fi prințesă pentru o zi, cercei mai strălucitori ca soarele, mărgele de sticlă colorată ce aducea a nestemate, elastice de păr sub forma unor trandafiri, diademe de regine, câte și mai câte minunății se-nghesuiau nevolnic pe mesele improvizate, acoperite cu hârtie sau cu câte o mușama prinsă pe la margini în pioneze. Deasupra, prinsă în vârful a patru pari aflați la fiecare colț al mesei, era o cârpă decolorată de la atâtea bâlciuri, ce se voia acoperiș pentru diversitatea de pe mese. Mâța în sac era cel mai păcătos și mai costisitor lucru. Mâțe surprize stăteau ascunse bine în bucăți de ziare mototolite și aruncate la-ntâmplare în saci de plastic. Dar, nicidecum Fortunei nu-i erai în grații, tot mingiuca, un yo-yo mai rudimentar, din hârtie creponată, plină cu rumeguș și prinsă cu elastic o apucai din grămadă, deși-n reclama ce i se făcea foarte vocal acestei învălmășeli se spunea cu totul altceva.

    Din cei doi poli trebuia să te desfeți cu cel puțin trei înghețate, să vezi neapărat reptila cu cap de femeie ce purta o perucă prăpădită, să te afumi bine sub cortul în care un bezmetic chinuia o motoretă cu care se-nvârtea foarte zgomotos într-o sferă, și să mai poți intra să vezi și cele cinci maimuțe chinuite din cuștile mici și mizere ce se aflau într-un vagon, de altfel, locul cel mai animat și plin de țipete din tot bâlciul.

   Oricât de mult timp ai fi petrecut în amalgamul acesta magic, mereu erai surprins a doua zi, la școală, că ți-a scăpat ceva. Ori că cineva mâncase o vată verde pe băț, ori că fusese și înghețată polară, ori că altul își cumpărase un ceas ale cărei limbi chiar le puteai mișca, ori…ce minunății să-ți amintești mai întâi  când Bâlciul parcă-a fost ieri și ai putea să povestești o săptămână!?