PESCARI

                                                                            

  Apărați de umbra plasei cârstașului, ținut deasupra capului ca o umbrelă, ne făceam loc prin lanul de porumb. Mergeam la pescuit în Amaradie. Greu ne făceam loc cu cârstașul printre porumbul ce avea, uneori, frunzele ca niște săbii ce ne tăiau pe brațele ce le țineam deasupra feței, ca pe niște scuturi. Și câte-o drugă mare cu mătasea ce dădea să se usuce îl mai lovea în cap sau peste față pe cel din urmă. Treceam de nuc, țineam poteca, ajungeam în Belciu mlăștinos și făceam stânga pe lângă via lu' Muica, și se termina lanul de porumb, gata! Tălpile călcau pe un covor de iarbă moale de început de zăvoi. La umbra a doi anini erau legate două vaci ce apucau cu poftă din grămada de costreie tăiată cu secera de către stăpân și pusă-n fața lor. Se apărau de muștele ce le dădeau ocol, cu coada în care erau prinși vreo câțiva ghimpi de la cornecii ce creșteau alături. 

  Atenți la rugii ce se întindeau și pe potecă, ne grăbeam spre apa caldă cu nisip odihnă pentru tălpi. Apa cam secase, nu mai plouase de trei săptămâni. Spre malul celălalt doar niște mătasea broaștei de un verde ce bătea în negru, deasă ca o pâclă ce acopera câte un ochi de apă, amintea că și pe acolo trecuse un râu la începutul primăverii. Doar niște mormoloci încercau o metamorfozare cât mai iute în ochiurile astea mici de apă mult prea caldă. Pe malul nostru, la umbra sălciilor pletoase ce unduiau cu zeci de frunze luciul apei, libelule aproape transparente zburau grațios deranjate de glasuri de copii. Coboram pe poteca pavată cu urme de vaci și balegă uscată, în apa rece care  ne ajungea până la genunchi. Ce mai senzație! Cu degetele picioarelor parcă încercam să iscodim nisipul încercănd să ne afundăm cât mai mult în străfundurile lui.

 Cârstașul era lăsat, de cel care-l cărase, în apa cea mai adâncă. Tot el îl apuca de locul unde se-mbinau cele două bețe care întindeau plasa. Cu picioarele se așeza pe o parte a plasei, în timp ce partea opusă o ridica ușor din apă. Ceilalți luam apa la bătut cu picioarele, îndreptând peștii spre cârstaș. Știam că nu sunt pești mari în Amaradia, dar asta nu ne împiedica să năzuim de fiecare dată că vom avea capturi mărețe, probabil fiecare avea câte-o dorință și visa la un peștișor de aur. Doar câte o broască speriată, trei mormoloci și câteva fâțe scoteam de pe sub răgăliile aproape putrezite ale resturilor de copaci ce-n tinerețe nu avuseseră frică de apă. Ba și câte un șarpe se arăta supărat de insistența noastră fugind pe mal, cu capul pe deasupra apei, în prima tufă de urzici. Luam la pescuit tot malul nostru, de la via lu' Muica și pân' la Masa, dinvale de Sediu. Plecam spre casă cu cârstașul tot ca o umbrelă, cu picioarele crețe de la atâta stat în apă, cu gurile murdare de murele cu rugii pe marginea apei și cu o pungă ce curgea pe la un colț, în care se zbăteau câteva fâțe. 

  Treceam iarăși pe lângă cele două vaci ce-acuma rumegau șezând culcate, parcă nemaifiind atât de deranjate de muștele ce le dădeau ocol. Cu tălpile picioarelor mult mai sensibile acum, călcam cam într-o dungă când ne ieșea în cale un bolovan mai tare sau câte-o pălămidă. Era cumva mai lung acum drumul către casă. Iată și nucul. Mamaie, prin grădină, cu șorțul plin de buruieni, uitându-se la noi cu mâna streașină la ochi:

- Prinsărăți, mă, ceva? Să dați la mâțe, să nu care cumva să spurcaț' tigaia!