SOARELE MEU (II)

                                                         

     Eu am rămas în cameră pentru că nu aveam cravată de pionier și nici fustiță neagră, plisată, ce se-ncingea cu o centură lată care se-nchidea cu stema țării. Am așteptat să se termine festivitatea de deschidere a taberei și înălțarea drapelului pe un catarg. De fapt, m-am tot plimbat cu trenul, și eu, și patul pe care mi-l repartizaseră fetele mai mari. Paturile erau lipite două câte două, iar doamna cu coc avea un separeu făcut din placaj lucios ca scaunele de la cantină, chiar în mijlocul acestui dormitor imens.

    Când afară au încetat să se mai audă cântecele patriotice, dormitorul s-a umplut de fete gălăgioase și fețe zâmbitoare. Patul de lângă mine era ocupat de o fată mai mare, prin clasa a șaptea. Avea părul roșcovan, fața plină de pistrui și era tot timpul veselă. O chema Lucica și avea o brățară foarte frumoasă din aur.

    -Băiatul care ți-a adus hainele e fratele tău? m-a întrebat Lucica în timp ce-și deschidea cu o cheiță mică frumosul geamantan din pânză vișinie și un pic de negru.

    -Da, e fratele meu, îl cheamă Cristi. Tu mai ai frați? întreb eu bucuroasă că am o prietenă mai mare.

    -Nuu! Nu se vede? mă-ntreabă Lucica izbucnind în râs, uitându-se pe ea în jos. Nu vezi cum mă îndoapă mama? Mie mi se părea foarte frumoasă. Și cea mai bună fată. 

Cred că am adormit uitându-mă la ea,admirându-i hainele ce le scotea din geamantanul vișiniu. Adormisem îmbrăcată și m-a trezit Lucica. Tot ea m-a ajutat să mă schimb în pijama. Era prima noapte într-un pat străin, departe de mama. Soarele meu dormea în vila alăturată, cu un etaj mai jos. Am plâns până am adormit sub pătura aspră învelită într-un cearceaf ce mirosea a sodă de rufe.

    A doua zi de dimineață, ne-a trezit un sunet de trompetă care zicea tare și cu forță ,,scoală-te, scoală-te, puturosule!,, Sau așa mi se părea mie. Un spălător mare, cu lavoare albe de-a lungul pereților, în care mirosea a pastă de dinți Cristal, era locul în care ne îmbulzeam înainte de înviorare. Ieșeam, apoi, pe platoul dintre clădiri, ne aliniam întinzând brațele orizontal și începeam înviorarea. Unu, doi, trei, patru, unu, doi, trei, patru parcă zicea un fluier ținut în gură de profesorul cel tânăr și frumos. Greu l-am zărit pe frate-miu în toată mulțimea aceea de copii. Am mers, apoi, la masă într-o sală imensă. Pe fiecare masă acoperită cu o pânză în carouri alb cu albastru, era o carafă cu apă, înconjurată de patru pahare așezate cu gura-n jos pe o tavă. Cutiuțe mici de unt și gem ne aducea, pe un cărucior cu rafturile de sticlă, o doamnă îmbrăcată în alb. Dintr-o cană mare de tablă ne punea în cești inscripționate cu Năvodari, ceai sau lapte cu cacao. Masa la care m-am așezat prima dată a rămas neschimbată toată tabăra. Așa de mult mi-aș fi dorit să stau la masă cu soarele meu! Dar, nici eu și nici el, nu îndrăzneam să cerem lucrul acesta. Doamna cu coc se așezase fuga la masa profesorului cel tânăr și frumos, și râdea zgomotos de ce zicea acesta, nu avea timp să mă vadă. 

    După masa de dimineață, ne-am așezat încolonați doi câte doi, să mergem la plajă. Eu țineam cu-o mână mâna Lucicăi și cu cealaltă, prosopul. Treceam pe lângă niște chioșcuri albe în care se vindeau eugenii și gumă de mestecat sub formă de țigări. Era și pepsi, dar era cam scump. Mama ne dăduse fiecăruia câte o sută de lei. Banii mei erau la soarele meu, el trebuia să-i gestioneze, aveam de stat optsprezece zile. Nu ne-am cumpărat nici acel ulei maro, vâscos și cu miros de medicament, pus într-o mică sticluță. Parcă erai magnet și nisipul pilitură de fier atunci când te dădeai cu loțiunea asta. Cu cât ne apropiam de mare ne intra în nări un aer ce ne făcea să râdem și să grăbim pașii ce se împotmoleau în dunele de nisip și micile tufe de stufăriș ce delimitau plaja ca o dantelă.

La orizont, nesfârșită, ba verde, ba albastră, moțată uneori cu valuri albe, se întindea o mare în care nu aveam voie să intrăm decât la semnul alb al steagului din vârful unui catarg ce se găsea din loc în loc pe plajă. Ne-am aliniat prosoapele pe nisipul cald, le-am îngropat colțurile în nisip să nu le încurce vântul între ele când noi intram în apă și, toți, absolut toți, ne-am așezat pe burtă. După un sfert de oră, la un fluierat, toți, absolut toți, ne întorceam pe spate. După alt sfert de oră, ne întorceam pe partea stângă, apoi, după alt sfert, pe partea dreaptă. Ca niște pui la rotisor ne rumeneam la soare pe fiecare parte, din sfert în sfert de oră. Când steagul din vârful catargului se transforma din roșu în alb, ne luam de mână și fugeam râzând în marea cu apa rece, dar foarte primitoare. Și valurile deveneau mai spumate și mai blânde parcă. Fericiți săream în calea lor, râdeam și înghițeam apa sărată. Era momentul când îmi luam soarele de mână și ne bucuram de mare, soare, valuri și vacanță.