PRIMA ZĂPADĂ

 

   Nu știu, nu-mi mai amintesc dacă duminica era ziua când ningea pentru prima dată, dar, sigur, ziua în care ningea prima dată era ca o duminică. Norii joși parcă se sprijineau pe crengile golașe ale gutuiului nostru de la poartă. Știam că va ninge. Nu ne spunea cineva anume, dar pițigoii, așezați pe firele ce legau doi stâlpi de telegraf, parcă își primeneau penele pentru a primi imaculata lumii. Cu gesturi repezi și gălăgioase își pieptănau cu grijă penele cu care petrecuseră o vară. 

   Primii fulgi parcă statuseră înghesuiți într-un balon de săpun ce se spărgea deasupra satului, și nu-și găseau drumul spre pământ, bezmeticind în sus și-n jos, nehotărâți dacă să se mai zbenguie un pic sau să se lase mistuiți de hrăpărețul ce înghite tot. 

   Iarna, se întuneca devreme, mai ales la prima zăpadă. Peste drum de casa noastră era un bec mare atârnat deasupra drumului. Ziua nu-l lua nimeni în seamă, dar în noaptea când ningea pentru prima dată, devenea ca o sită a cerului care așeza zăpada pe asfalt, și toți îl contemplau. 

  Scoteam sania de sub șopron și îi schimbam sfoara roasă de șoareci peste vară.  Musai cu sfoară trebuia legată, ca să o poți strânge colac în mână când te dădeai pe burtă. Așezam pe ea un sac de iută și ieșeam la poartă. Toți copiii. Aliniam săniile și, ca într-un ritual bine știut, le controlam tălpicii, ridicându-le în picioare. În picioare, da. Acest control avea loc de acum, obligatoriu, la sfîrșitul fiecărei zile, strălucirea tălpicilor ne oferea locul de campion în mânuirea saniei. Aveam cea mai dorită și mai vlăguită sanie. La fel de vlăguiți erau și niște pantofi vechi de-ai lu' tata, pe care mamaie îi făcuse papuci și umbla cu ei prin curte când se ducea să dea mâncare la găini. Pantofii ăia erau cele mai râvnite încălțări. Puși în picioarele băgate în ciorapi de lână, cu un pic de avânt, parcă zburai când te dădeai pe zăpada așternută pe asfalt. Încet, încet, nici nu ne mai alegem de prin zăpadă. Încinși și cu obrajii roșii ne opream sub bec ca să gustăm zăpada. Cu ochii închiși și gurile căscate, cu fulgii ce ni se opreau pe gene, gustam din iarnă. Aromă de gutuie și de mere coapte parcă avea.

  Târziu, intram în casă. Obosiți, cu părul transpirat ca după un somn de amiază dintr-o vară, ne ajuta mama să ne dezbrăcăm. Râdea și ea cu noi, în timp ce ne punea hainele la uscat în cuierul bătut în spatele sobei. Chiar pe sobă, un ceainic roșu ținea cald un ceai de măceșe pe care-l beam rapid, mâncând un colț mare de pâine în care punea mama niște brânză tare și sărată, albă ca zăpada.