STEAUA

     Știam podul casei bunicilor cu ochii închiși, nici nu trebuia să fie luminat. De multe ori, nici nu mai punea mamaie scara, ne lua în brațe, apoi ne așeza picioarele pe umerii ei și ne vâra în pod ca-n gura unui căpcăun flămând și întunecat. Clipeam de două ori din ochi și gata, toate se vedeau mai limpede, toate erau la locul lor așa cum le așezasem la sfârșitul verii. Funiile de ceapă și usturoi împodobeau căpriorii ce purtau ca pe o căciula țigla ninsă de sub care, vara, ieșeau viespi nesuferite. Iarna era mai liniște, zăpada parcă astupa orice zgomot ce venea de afară. Și nici viespile nu erau prea curioase de vizita noastră.

    Prin gura podului pătrundea căldura și lumina din bucătărie. Atârnată de o grindă, învelită într-un cearceaf decolorat prin care i se zăreau coarnele, steaua aștepta cuminte să o facem parte din colind.

- Dați jos o funie de ceapă! Și vezi să nu care cumva să calcați pe nuci, să nu le spargeți! Ia pune-n strachina asta câteva, să fac mâine niște sarmale de post, zicea mamaia în timp ce se ridica pe vârfuri și îndesa o strachină pe gura căpcăunului ce o-nghițea rapid.

  Dădeam jos ceapa și strachina cu nuci. Ușor, cu grijă, scoteam din gura căpcăunului întunecat și steaua. O coboram încet, dând-o din mână-n-mânâ ca pe un mesager de cinste. O dezveleam de cearceful vechi și intram cu ea în camera bunicilor. Era timpul ca repetițiile pentru colind, care începuseră deja de zile bune, să se facă de-acuma și cu stea.

   Sora mea era cea care, an de an, picta sau reîmprospăta pictura de pe cartonul lipit pe scheletul stelei făcut dintr-o sită veche. Mi se părea cel mai frumos tablou, Nașterea parcă se petrecea aievea și animalele din jurul ieslei parcă respirau. Deasupra, sus de tot, o stea mult prea strălucitoare își trimitea o rază chiar pe iesle. Pe jumătate de carton era desenată turma de oi a ciobanului de la Maglavit, ce s-a-ntâlnit cu Dumnezeu. Refăcea soră-mea pictura și albea oile așa cum Petrache Lupu ar fi voit ca oamenii să-și albească sufletele.

  De jur-împrejurul cercului de sită se punea beteală argintie, iar vârful coarnelor era primenit cu ciucuri făcuți din hârtie creponată nouă, cumpărată de mama de la librărie.

  Pe patul prea înalt din cauza saltelei umplută cu paie noi la curățenia pentru Crăciun stăteau cu picioarele atârnate, fără să ajungă la podea, patru băiețași de nouă, zece ani ce cântau doi câte doi bucuria Nașterii Pruncului în ieslea de la Viflaim. Prin ușa deschisă spre bucătărie, mamaie colinda încet, împreună cu copiii, întorcând lipiile ce se prăjau pe plita încinsă a sobei ce cocea în jar niște cartofi. Pe geamul mare și aburit al ușii de la bucătărie desenam cu degetul spinări de oi din turma lui Petrache, oi ce se transformau în păsări călătoare ce zburau departe, dincolo de podul casei.