ALBA

     Parcă în ciuda copiilor nu ninsese destul. Curțile semănau cu măsuța cu trei picioare pe care cernea mamaie făina când frământa colacii înainte de a-i însemna cu pistolnicul, așa cum îi zicea ea pristolnicului vechi ce păstra urme uscate de cocă. Cerul era jos, jos, de parcă crengile groase ale nucului de pe mejdina cu vecinii îl sprijineau, împiedicându-ne să-l atingem dacă am fi ridicat mâinile. ,,Că ce mai croncăne ale ciori, să vezi că ninge pân-desară!", zicea mamaie cu ochii pe geam, înfășurând pe degetul arătător un fir de lână vopsită în plină vară cu frunze din nucul ce era acum baston cerului. Afară, în dreptul ferestrei, pe o scândurică agățată la capete de două sfori prinse de o creangă a caisului golaș, ciorovăiau două vrăbii sărind de la un capăt la altul al scândurii acoperite de o mână de mălai, fix cât încăpea într-un pumn de copil îngrijorat de hrana păsărilor cerului. Pe umărul sobei, căci în umeri împovărați se transformau marginile sobei când focul începea să o încălzească, stăteau la uscat niște ciorapi de lână, de om mare, ce miroseau ușor a bălegar, ciorapi ce fuseseră purtați într-o pereche de cizme de cauciuc încălțate când se rânise la vaci, și care se udaseră la adăpatul acestora. Cinci mănuși desperecheate și un fes ars un pic în dreptul urechii stângi acopereau celălalt umăr al sobii ce scotea din ele un miros de săpun de casă.  ,,Machea cât o fi ceasu', că trebuie mulsă vaca aia?", întreba mamaie, nici ea neștiind pe cine. Lăsa din mână ciorapul, nu înainte de a înfige cîrligele în ghemul de lână, ca un semn că nimeni nu se apropia de împletitura ei și de a lua din troaca de sub pat un pumn de semințe de dovleac galben din care se desprindeau ușor învelitori subțiri și transparente.,, Ia curați și voi niște porumbi la găinile ălea, pentru mâine dimineață! Ete curătoarea pe corlată!", zicea tataie băgând capul pe ușa verde căptușită de calendare bisericești puse unele peste altele, de parcă ar fi vrut cineva să oprească anii pironindu-i în trei pioneze și patru cuișoare, și care ținea piept gerului ce se lăsa odată cu seara. ,,Ia lasă, mă, copiii-n pace, te găsi curatu' acu'! Tu nu vezi că începu să ningă, îi mai ții p-ăștia-n casă acum?!". Ca la un semn, soba își dezvelea umărul ce mirosea a săpun de casă, iar la poalele ei nu mai rămânea nici urmă de gheată. Ieșeam afară, cu ochii spre cerul ca o sită care cernea făină din care fiecare copil, stând cu gura deschisă, gusta ce voia el, cozonaci cu nucă, scoverci răsucite bine, gogoși turnate cu lingura sau tivite cu o gură de pahar.