AJUN DE BOBOTEAZĂ

  Cu o mână ținea oala de o ureche iar cu cealaltă, plină de cenușă amestecată cu zăpadă, freca vasul mai mult pe interior. Oala care fiersese sarmale de Anul Nou lăsa urme topind zăpada din fața casei chiar în locul în care, primăvara, înfloreau cele ma frumoase lalele galbene. Mamaie, cum stătea așa, aplecată peste oala din care apa clocotită pe plită scotea aburi din ce în ce mai puțin, parcă scălda un copil în plin soare de vară, obligându-l să se spele prin urechi.

 -Ia măi pune ici niște apă! Vez' să fie fierbinte, să să ducă grăsimea asta...Cu o cârpă ce o avea la îndemână, făcută dintr-o mânecă de la o cămașă arsă de purtarea în soarele a vreo  patru veri, mamaie mai spală o dată interiorul oalei care rămăsese curat ca lacrima. Era Ajunul Bobotezei și era post ca în Vinerea Mare, oalele trebuiau spălate de ''de dulce'', nici urmă de grăsime nu trebuia să spurce postul.

- Ehe, ce nu face cenușa, ia uite ce lucește!, zice uitându-se mândră la oala din mâna ei. Să vezi ce ciorbă de praz face mamă-ta, că ea o face cea mai bună!, zice în timp ce mai aruncă doi stropi de apă imaginari, scuturând bine oala. Hai, treci în casă că-ț-nghețară mucii la nas!

Intrăm una după alta în bucătăria caldă, cu mirosuri amestecate. Pe plită, într-o tigaie, niște jumări erau amestecate cu două ouă de tataie. Parcă prag de foc a trecut mamaie care, cu ochii-n tigaia de pe plită, sare ca arsă.

-Bine, mă, creștine, nici în sfânta zî de az' nu te poț' abțîne și tu, om bătrîn?! Vine popa cu Botezu' și te găsăște cu tigaia pe masă! Țîe nu-ți e rușine așa un pic? , zice femeia plină de năduf și ușor dezamagită.

- Lasă, fă, că până vine popa mai e, mănânc și ies la vite...

- Mănânc și ies la vite, își îngână mamaie cu amar omul care nu respecta rânduielile bisericești. Vai de capu' tău, om bătrân și degeaba! 

Lângă tigaia din care se spurca tataie, mâncând de dulce, niște zeamă de varză limpede amesteca mirosurile din bucătărie și transpira ușor pereții transparenți ai cănii de sticlă în care era pusă. Cu nervii un pic mai potoliți, mamaie îmi întinde foile de praz uscate de beciul întunecos.

- Du-te și aruncă ăștea la găini, că n-au mai văzut verdeațăăăă.... de-astă toamnă! Și bagă-te și după ouă, vez' dacă e vreunu', să pun pe colaci de Sfântu' Ion. 

 Cu mâna plină de resturi de praz, parcă haine nedorite de firele verzi pregătite pentru ciorbă, ies în tinda bucătăriei și încalț cizmele bărbătești ale lui tataie, care îmi ajung aproape până la fund. Pârtia care nu ducea la fântână, ducea în ograda păsărilor și la grajdul vitelor. Bucur găinile ce se odihneau când pe un picior, când pe celălalt, dar amândouă foarte curate, spălate de zăpadă. Le arunc amăgitor o mână de toamnă târzie și intru în grajdul vacilor. După ce deschid ușa, dau la o parte o pătură făcută din saci de iută ce nu lăsa căldura amestecată cu miros de bălegar și fân să se răspândească peste ograda albă. În colțul din dreapta al ieslei, trei găini nestânjenite de văcuțe, făcuseră trei ouă albe și curate, mari cât lăcașul făcut de limbile vacilor în drobul lins de sare, așezat chiar în mijlocul ieslei, între Lunița și Brebenica.

   Cu ouăle în mână, cu picioarele în cizmele de om mare, parcă înot pe pârtia ce mă duce la bucătăria cu miros de ciorbă de praz dreasă cu zeamă limpede de varză și presărată cu mărar uscat la soare pe un ziar decolorat.

  Azi, in amintirea unui Ajun de Bobotează, am făcut zăbic de post și salată de varză acră cu ulei și boia de ardei.

   Și-mi vin în minte vorbele lui Labiș... Mănânc și plâng....